+ ВАКАНСИЯ + РЕЗЮМЕ
Молдова
  • Ру
  • Ro
  • Ук
  • Salariul mediu brut în Republica Moldova este de aproape trei ori mai mic decât cel din România

    Salariul mediu brut în Republica Moldova a fost, în primul trimestrul din acest an, de 8468 lei, adică aproape 390 euro, în creştere cu 394 lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

    Potrivit Biroului Naţional de Statistică cel mai mare salariul, de aproape 20 mii lei, este încasat de angajaţii din domeniul informaţiilor şi comunicaţii. De cealaltă parte, cele mai mici salariila au cei din agricultură, silvicultură şi pescuit – în medie, doar 4835 lei.

    Deşi, în primele trei luni ale anului 2021 a fost înregistrată o creştere cu aproape 11 la sută a salariului mediu brut, salarizarea medie în Republica Moldova este de 2,8 ori mai mică decât în România. Câştigul mediu brut în România, în primul trimestru, a fost de 5380 lei româneşti, ceea ce reprezintă peste 23 mii de lei moldoveneşti sau aproximativ 1100 euro.  

    Totuşi, nu suntem cel mai prost plătiţi dintre europeni. Vecinii ucraineni au salarii comparabile cu cele din Republica Moldova. Serviciului Naţional de Statistică al Ucrainei indică pentru sfârşitul lunii aprilie 2021 un salariul mediu brut de 13 mii 543 hrivne ucrainene ceea ce reprezintă aproape 8700 lei moldoveneşti sau 406 euro.

    SALARIUL MEDIU ÎN REPUBLICA MOLDOVA

    I trimestru 2021 - 8 468 lei
    I trimestri 2020 -  8 074 lei

    SALARIUL MEDIU BRUT LA VECINI

    România - 5380 RONI (23 000 MDL)
    R. Moldova - 8 468 MDL
    Ucraina - 13 500 HRIVNE (8700 MDL)

    Sursa : http://tvrmoldova.md/ro/economic/salariul-mediu-brut-in-republica-moldova-este-de-aproape-trei-ori-mai-mic-decat-cel-din-romania?fbclid=IwAR1BruYsvLm377twEWHVCrfdY1SQK-ncMjU6JBK-tS63DiP_zARllSHyTtk

    дата народження 07.06.2021

    Реклама:

    Реклама

    Новинка! Тур «Тайны Австрийских Альп» - Вся красота Альп в одном туре! € 585
    18.05.2024    Nelea-Tur SRL
    𝐒𝐞𝐚𝐥𝐢𝐟𝐞 𝐊𝐞𝐦𝐞𝐫 𝐑𝐞𝐬𝐨𝐫𝐭 𝟓* отель 2021 года 450 eur с чел € 450
    30.04.2024    QTUR
    Următoarea stație în vacanța ta - BUDAPESTA ! € 189
    07.05.2024    STIL TUR
    😍 Spain 👄 Ваша яркая Каталония!!! 💙 ALL💛 💜 € 773
    07.06.2024    Larbi Tur
    ✅Карловы Вары!✅Лечение!✈️Вылет из Кишинева.✅От 834€ За 11 ночей!✅Звони сейчас! € 834
    17.06.2024    Turi Tut
    MACEDONIA - ALBANIA - GRECIA: O simfonie a simțurilor, unde fiecare pas este o poveste de neuitat sculptată în timp € 286
    03.06.2024    STIL TUR
    🤩АКЦИЯ 𝟓𝟓+ 𝐆𝐑𝐀𝐍𝐃 𝐇𝐎𝐓𝐄𝐋 𝐍𝐈𝐑𝐕𝐀𝐍𝐀 𝟒*, SUNNY BEACH - от 𝟐𝟎𝟖 евро/чел € 208
    01.06.2024    QTUR
    🌲🌴🌊Новый Отель Эгейского Побережья⛵️Турции 🇹🇷 Который Украдет Ваше Сердце!!✅ € 1487
    13.06.2024    Turi Tut
    💋 💙 Egypt! 🐪 🌴 Sharm!!! 3 часа полёта и вы в другом мире! € 560
    21.04.2024    Larbi Tur
    ☀️ЕГИПЕТ💎Громкая НОВИНКА по Концепции RIXOS : SWISSOTEL SHARM EL SHEIKH 5 *💎💎Стильный дизайн✅Спокойная атмосфера✅Превосходный сервис!💎💎 € 815
    08.04.2024    Turi Tut
    Гранд тур по Швейцарии 💝 - Берн, Цюрих, Женева, Лозана, Веве, Монтрё, Люцерн, Лугано € 690
    16.09.2024    Nelea-Tur SRL
    EXCURSIE LA TRANSFĂGĂRĂȘAN CU TELECABINA • FERMA DE CERBI • CASTELUL DE LUT € 119
    15.03.2024    Sicro Travel
    EXCURSIE LA ISTANBUL € 175
    07.05.2024    Sicro Travel
    Все ТОП предложения

    зараз переглядають